Apa este resursa naturala a mediului si un element vital pentru existenta omului. Practic orice facem, orice activitate desfasuram, la un moment dat ne lovim de necesitatea acestei resurse. Fie ca locuim in mediul rural sau urban, la casa sau la bloc, oricare dintre noi are o sursa de alimentare cu apa. Unii dintre noi sunt conectati de la reteaua publica, altii au puturi sau fantani in curte. Majoritatea celor care traiesc in mediul rural apeleaza pentru furnizarea apei in locuinta la dispozitivul tip hidrofor sau centrala cu apa. Eu, in calitate de utilizator al acestui produs il pot recomanda cu mare drag tuturor celor care doresc o instalatie de apa in casa. Sunt locatar al unui cladiri inalte, cu multe etaje. La nivelul superior al cladirii, apa practic “nu mai ajunge”, sau exprimandu-ma altfel ajunge la o presiune extrem de scazuta. In cartierul in care locuiesc consumul de apa este neregulat, practic sunt luni cand se comsuma in cantitati industriale si sunt luni cand consumul de apa scade la jumatate. Eu, locuind la nivelul superior al cladirii, eram direct afectat de aceasta problema. M-am tot interesat la furnizorul de apa, la cei care au facut instalatia si practic nu am primit decat ridicari din umeri si promisiuni urmate de o lunga asteptare fara nici o concretizare. Am inceput sa ma interesez singur, sa citesc, sa ma documentez, sa incerc sa gasesc solutia acestei probleme. Am citit pe internet in niste articole faptul ca instalatia tip hidrofor are ca si directiva de utilitate problema cu care ma confruntam eu. Initial mi-a fost greu sa cred, dar apoi am zis totusi sa incerc. Am fost la un magazin cu astfel de instalatii si m-am interesat. Domnul de acolo mi-a confirmat ceea ce citisem eu pe internet. Am zis sa si incerc. Am vorbit si cu ceilalti vecini ai mei si ne-am hotarat sa montam un hidrofor. Acesta practic a fost cuplat la reteua publica de alimentare cu apa, venind ca o completare a acesteia. In momentul in care presostatul local, de la retea, nu reuseste sa furnizeze apa la presiunea dorita, intervine centrala de apa care completeaza de fapt aceasta deficienta. La orice retea consumul de apa nu este uniform si se poate intampla ca presiunea apei sa scada. Sunt momente cand instalatia publica este suprasolicitata, de exemplu in apropierea sarbatorilor cand oamenii sunt liberi, fac curatenie, gatesc mai mult, spala mai mult, desfasoara mai multe activitati casnice si gospodaresti, ceea ce presupune o crestere semnificativa a consumului de apa fata de anumite perioade din an cand acestia lucreaza. Acest dereglaj de presiune poate fi cauzat de acest fapt. Instalatia tip hidrofor are si ea in componenta un presostat care de fapt vine sa ajute cealalta retea suprasolicitata. In momentul in care sesizeaza ca presiunea apei este scazuta, presostatul centralei de apa porneste pompa, urmand ca o cantitate mai mare de apa sa fie impinsa spre destinatie. Practic acest hidrofor indeplineste functia de sporire a presiunii apei. In ceea ce priveste cantitatea de apa care urmeaza sa fie pompata cu ajutorul hidroforului aceasta se poate regla. Presiunea la care se pompeaza apa in sistem de completare se poate fixa. Pe viitor ne gandim sa renuntam de la alimentarea cu apa in sistem public si sa apelam in totalitate la sistemul tip hidrofor. Ma gandesc atat la mediu cat si la cheltuielile gospodaresti. O centrala cu apa este atat economica cat si ecologica. Conteaza foarte mult sa pretuim mediul si resursele acestuia, pentru ca o persoana in plus la cei care fac acest lucru este decisiva. Pentru fiecare dintre noi este important sa nu facem risipa, iar cat consumam atat sa platim.
pompa submersibila, pompa submersibila
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu